Luni, 26 februarie 2018, Restaurantul La Mama Ateneu a găzduit a doua ediţie a Concursului Naţional Vin Bag-in Box. Ca şi anul trecut, sufletul acestui eveniment a fost Cătălin Costiniuc, reprezentantul Smurfitt Kappa pe Europa de Est, cel mai mare furnizor de ambalaje BIB din România. Eforturile lui au făcut ca, anul acesta, în competiţie să intre mai mult de 100 de probe, ceea ce, să recunoaştem, e o performanţă. Vinurile au fost analizate şi punctate de trei comisii, adică fiecare jurat a avut în pahar circa 33 de vinuri. Puţin, dacă ne raportăm la un concurs internaţional, dar extrem de mult, dacă ne gândim că multe dintre probe au fost departe de ceea ce însemna un vin la BIB în lumea care a înţeles că acest mod de prezentare a vinului nu înseamnă să eviţi să-ţi trimiţi „creaţiile” la fabricile de oţet.  Da, poate părea cam dur, însă multe dintre vinurile prezente în competiţie s-au prezentat cu defecte. În cele mai multe se simţea „asamblarea” unor ani de recoltă mai recenţi cu istoria, rezultând nişte vinuri îmbătrânite, fără vlagă, cărora nici cel mai acidulat sifon nu le-ar mai fi garantat resuscitarea. Dar au fost şi cazuri de lipsă de igienă, de vinificare (sau, măcar, stocare) în cisterne de polstif, de volatile şi aldehide mai mult sau mai puţin dătătoare de migrene. Ba, onor comisia 2, pe care am avut onoarea s-o păstoresc, s-a bucurat şi de un geranium şcoală…Pe care am vrut să-l schimbăm cu un „brett” de la comisia 1, însă negocierile s-au împotmolit. Râdem, glumim, dar problema e serioasă. Nu are nimeni pretenţia ca, într-un Bag-In-Box, să găsească un vin de peste 90 de puncte, însă, într-o ţară normală, ştii că, atunci când îţi chemi prietenii la un grătar, nu te faci de râs cu o asemenea alegere. Pentru că, în acest nivel de calitate, vei găsi un vin onest, uşor de înţeles şi consumat, dar fără defecte şi, mai ales, curat. Noi încă ne plângem că vinurile „casnice”, mai mult sau mai puţin fiscalizate, fac o mare concurenţă produselor provenite de la producători autorizaţi, însă constatăm că, în „podgoria BIB” găsim vinuri inferioare calitativ unora pe care le iei de la marginea drumului… E o piedică pe care şi-o pun singuri cei în cauză, ca să nu mai vorbim de o lipsă crasă de respect la adresa consumatorului.

Acum, că m-am răcorit, trebuie să recunosc că am avut parte şi de câteva surprize plăcute. Sigur, cel mai bun vin din degustare a fost proba de calibrare, un Chablis, însă foarte aproape de el s-au situat trei dintre vinurile de la Budureasca – Sauvignon Blanc, Fume şi Cabernet Sauvignon –dar şi câteva rose-uri, cum ar fi Elixir, de la Vinex Murfatlar, Aequilibrum, de la Crama Hamangia, precum şi cele de la Crama Hermeziu, Ostrov şi Crama Vinuri de Măcin. Sunt vinuri pe care le-am testat după concurs şi care se situează în zona corectă a ceea ce trebuie să fie un vin la BIB. Chiar dacă majoritatea joacă în liga Demisec.  Despre vinurile roşii nu vă pot spune decât impresii personale, pentru că, exceptându-le pe cele din comisie, nu am încercat decât Cabernetul de la Budureasca. Însă ţin destul de aproape Cabernetul Schwaben de la Recaş, Feteasca Neagră de la Tohani şi un Pinot Noir de SCDVV Murfatlar.

Un ultim amendament. Prin multe din comunicările care au mediatizat competiţia o să fiţi impresionaţi de denumiri pompoase precum Marea Medalie de Aur sau Medalia de Aur. N-o luaţi chiar aşa, că vă veţi simţi dezamăgiţi. Din punctul meu de vedere, niciun vin prezent în concurs nu ar fi primit medalie de Aur. Nici măcar Chablis-ul. Însă toate vinurile pe care le-am pomenit mai sus intră în zona de satisfacţie. Până la urmă, nu-i aşa?, asta e ceea ce contează.