Vinul scump continuă să atragă infractorii. După celebrul caz Rudy Kurniawan, acuzat că a înşelat zeci de colecţionari cărora le-a vândut vinuri contrafăcute, un alt caz a şocat comunitatea. De această dată este vorba de un furt sadea, ce-i drept, în formă continuată. Concret, între anii 2014 şi 2016, Nicolas de-Meyer, secretar personal al lui David Solomon, unul dintre copreşedinţii Băncii Goldman Sachs, l-a deposedat pe şeful său de mai multe sticle de vin, pe care le-a vândut unui negociant din Carolina de Nord, contra sumei totale de 1,2 milioane de dolari. Printre sticlele dispărute s-au numărat şi şapte butelii de Romanee-Conti, pentru care Solomon plătise 133.500 de dolari. La Revue du Vin de France a mai precizat că de-Meyer, care lucra pentru Solomon din 2008, avea ca principală sarcină exact transportul sticlelor de vin ale şefului de la locuinţa din Manhattan la vila din Hampton, Long Island, ceea ce i-a uşurat misiunea. Arestat în ianuarie pe aeroportul din Los Angeles, sub infracţiunea de transport de bunuri furate, Nicolas de-Meyer riscă minim 10 ani de închisoare.