Un articol de Cristian CETĂŢEANU

La sfârșitul lunii ianuarie s-a deschis, în incinta fostei Vămi antrepozite din București (cunoscută și sub numele de Bursa Mărfurilor – un monument istoric construit în anul 1898 după planurile arhitectului italian Giulio Magni și ale inginerului Anghel Saligny), un nou restaurant cu specific pescăresc: „Ivan Pescar & Scrumbia Bar” – o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și a Asociației Ro-Pescador, asociație a pescarilor din Delta Dunării.

La festivitatea de deschidere au participat, așa cum se poate vedea în fotografiile afișate pe pagina facebook a restaurantului, Excelența Sa Paul BRUMMELL, ambasadorul Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, antropologul Vintilă MIHĂILESCU, fost director al Muzeului Țăranului Român, “chef”-ul Răzvan EXARHU etc. etc. etc. Din păcate eu n-am putut participa la eveniment deoarece, la data respectivă, mă aflam în Nordul țării și, în plus, nu m-a invitat nimeni…

Pe pagina facebook a restaurantului scrie: „Preparate culinare gătite domol de bucătărese lipovence. Pește din Delta Dunării și Marea Neagră. Vinuri din Dobrogea dar și din alte regiuni.”Așa că m-am hotărât să văd cu ochii mei și să testez cu papilele mele câteva dintre îmbietoarele (în fotografii) feluri pe bază de pește din Delta Dunării. Aceasta cu atât mai mult cu cât fratele mai mare cu doi ani, restaurantul „Ivan Pescar” din Tulcea, a primit distincția Certificate of Excellence 2017.

Știind că programul de vizitare a stabilimentului este 12:00 – 23:00, m-am înființat într-o zi ploioasă de iarnă, la ora 12:05, la ușa restaurantului. De afară remarcasem că erau deja ocupate vreo 4 mese. Am intrat și, până să apuce să mă ia cineva în primire, am reușit să dau un tur de restaurant și să observ că pe aproape toate mesele erau bilețele pe care scria REZERVAT și numele celor care făcuseră respectivele rezervări. Ceea ce mi s-a părut un semn încurajator pentru ceea ce avea să urmeze.

În sfârșit, am fost întrebat dacă am rezervare – nu aveam – dar s-a găsit totuși o „masă” de 4 persoane, liberă, la care am luat loc (de fapt, la care m-am cocoțat, deoarece era un fel de tejghea înaltă la care erau puse scaune de bar). Venisem chitit să mănânc Meniul zilei, să beau un vin la pahar (eram curios să aflu ce vinuri sunt la pahar) și să fac o rezervare pentru seara zilei următoare.

Doream să aflu cum se prezintă meniul zilei, cu atât mai mult cu cât prețul acestuia este cât se poate de onorabil: 18,25 lei. Specialitățile (storceag, scordolea, malasolcă și mai știu și eu ce alte minunății) urma să le testez cu prietenii în seara zilei următoare.

Meniul zilei a fost:

– ciorbă de crap argintiu (însoțită de un ardei iute);

– pârjoale lipovenești cu salată de varză.

Și, să nu uit, am primit și pâine.

Am întebat de vin la pahar și am avut de ales între aligote de La Săpata și, de la Domeniile Sâmburești, chardonnay… am ales aligote-ul La Săpata (15 lei paharul) – (și) pentru că acesta era cel mai aproape de zona de baștină a peștelui.

Fiind meniul zilei, mâncarea a venit destul de repede (ceea ce, într-un fel, m-a bucurat, deoarece eram singur și nu aveam cu cine schimba vreo două vorbe). Porțiile au fost destul de generoase și mâncarea bună (gustul pârjoalelor chiar mi-au adus aminte de apa din Dunăre). Aligote-ul – puțin cam obosit, cam fără aciditate, dar (după umila mea părere) cam prea aromat și prea soft pentru pârjoalele lipovenești (care, pe lângă file de pește de sezon tocat, mai conțin ceapă, sare, piper, usturoi, cimbru, pătrunjel etc.).

La un moment dat, pe când învârteam de zor paharul cu vin, a intrat în restaurant și Ivan Patzaichin… care m-a salutat, deși nu mă cunoaște – dar cred că mutra mea simpatică și zâmbăreață l-a determinat să facă acest gest de curtoazie. Fapt pentru care m-am simțit onorat !

Timpul trecea și a început să mă macine o întrebare: de ce are restaurantul și vinuri de Sâmburești (cred că mai mult de un sfert dintre sticlele aflate în rafturile barului erau de aici), în timp ce toate celelalte vinuri erau din Dobrogea (Alira, Domeniul Bogdan, Domeniul Vlădoi, Măcin, Via Viticola – Sarica Niculițel etc.) ? Chelnerul care m-a servit (de altfel foarte amabil și serviabil) și căruia i-am adresat întrebarea, m-a privit candid în ochi și mi-a răspuns: „Păi Sâmburești nu este în Dobrogea ?”… Având în vedere faptul că Oltul se varsă în Dunăre, iar Dunărea „îmbrățișează” Dobrogea, am înclinat să-i dau dreptate !

Nu mai știu dacă v-am spus că eram singur la masă și cu fața către bar. Deși restaurantul s-a umplut pe nesimțite cu corporatiști (deh, ora mesei), am remarcat că nimeni nu a comandat vin (deh, corporatiști în timpul programului). Dar, la un moment dat, am văzut că barmanul a luat o sticlă nedesfăcută de Alira (cred). A pus-o pe bar, a luat tirbușonul, a tăiat regulamentar capișonul, sub buza sticlei (adică acolo unde începe gâtul sticlei), a îndepărtat capișonul tăiat, a scos dopul fără să miște sticla și fără ca acesta să facă zgomot și… a turnat licoarea roșie într-un pahar, care a fost expediat apoi unui client. Am sperat ca, măcar după această infamă scăpare (am crezut eu), barmanul să miroasă dopul. Dar, după ce a scos dopul de pe dreh, l-a îndesat cu forță și pricepere pe gâtul sticlei, pe care a pus-o apoi într-o găleată cu gheață (găleată emailată, din acelea de pe timpul bunicilor, și care se încadra cât se poate de bine în peisajul restaurantului cu specific pescăresc).

Am cerut și un ristretto care, atunci când a sosit ceașca, s-a dovedit a fi un espresso. Iar în final, nota de plată mi-a fost adusă într-o căniță, tot emailată.

Per total, o experiență reușită, plăcută, gustoasă și care m-a făcut să aștept cu și mai mare interes masa copioasă din seara ce avea să vină.

_______________________________

Și mai trecu o noapte și se făcu ziuă.

Și, ca să-l parafrazez pe Vasile Alecsandri în „Peneș Curcanul”:

„Veni și ziua de asalt,

Cea zi de… pește plină !”

Asalt asupra bunătăților de la „Ivan Pescar & Scrumbia Bar”, desigur. Noroc că am rezervat masă, deoarece atunci când am ajuns restaurantul era arhiplin.

Despre această a doua escapadă la „Ivan Pescar” nu am prea multe ce să vă povestesc.

Până să ne hotărâm ce sticlă cu vin să comandăm, am cerut să ni se aducă câte un pahar din același aligote de La Săpata ca în ziua precedentă. Dar, minune (sau, mai bine spus, noroc că localul era plin și vinul la pahar curgea valuri pe la mesele alăturat). Acum vinul era tinerel, zglobiu, susținut de aciditate, strălucitor în pahar, amintind de soarele Dobrogei. Pe scurt, a fost pe placul tuturor. Așa că am rămas la aligote (la pahar, așa că nu vă pot povesti nimic despre modul în care chelnerul știa sau nu știa să deschidă corect o sticlă cu vin). În orice caz, la o masă mai îndepărtată am văzut o sticlă cu vin în frapieră – fapt care m-a bucurat. În rest, ce să vă mai povestesc. Am început cu un generos platou Ivan Pescar, storceagul a fost o minune, malasolca a fost foarte bună și ea, iar despre partea cu dulciuri (adică plăcintă cu brânză și stafide sau plăcintă cu mere și fructe de pădure) nici nu s-a mai pus problema – toți eram sătui (ba chiar o parte din mâncare s-a luat la pachet). Iar aligote-ul a mers de minune cu peștele (cu excepția storceagului, desigur).