Nu ţin neapărat să-i ridic o statuie lui Carmelo Sgandurra. Sau Sommelier Zosimo, după cum mai este cunoscut, chiar şi în România. Dar nu pot să nu-i recunosc meritele în promovarea vinului. Fie, preponderent, italian, fie, chiar şi, românesc. Sicilianul cu ochi albaştri reuşeşte să creeze emulaţie şi să conecteze oameni. Un gen de Nokia al vinului, am putea spune… I-am bănuit aceste calităţi participând, din ce în ce mai des, la evenimentele organizate în România. Dar am ajuns să-i înţeleg mai bine capacităţile de organizare şi mobilizare abia după ce am parcurs experienţa siciliană pricinuită de International Day of Nero d’ Avola. O sărbătoare care i s-a datorat în proporţie de 90 %. Cel puţin asta a fost percepţia mea.

Reuşita lui Carmelo este cu atât mai importantă cu cât sicilienii sunt, comportamental, foarte aproape de noi. Şi acolo, bagajul redus de cunoştinţe încercă să fie compensat printr-o atitudine cât mai vocală. Ca şi la noi, ideea de unitate este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Spun asta pentru că, anterior evenimentului, am întrebat un jurnalist sicilian dacă ne vom întâlni la Portopalo di Capo Passero.” Aaa, nuu, e un eveniment minor, lumea încă nu ştie de Ziua Nero d’Avola, ce rost are???” Răspuns care m-a făcut să cred că sunt în România, deşi eram în cu totul altă parte. Pai, chiar, ce rost mai avea să-l întreb dacă nu tocmai asta e ideeea, să participe şi să-l susţină cât mai mulţi, să nu stea după să se întrebe de ce Montepulciano d’Abruzzo sau Primitivo se vând în draci prin lumea întreagă, iar Nero D’Avola stă la coadă? Apropo, decretăm şi noi Ziua Internaţională a Feteştii???

Dar să revenim la lucrurile frumoase. Pentru că am trăit câteva experienţe deosebite în cele trei zile petrecute în Sicilia. În primul rând, am descoperit  regiunea Siracusa, prea puţin cunoascută. Şi am avut şansa să văd cu ochii mei o superba tradiţie a orăşelului Pachino, aşa numita sărbătoare “Inverdurata”.Un vernisaj al “mozaicurilor vegetale” create pe asfalt de mai toţi tinerii din localitate. O sărbătoare a primăverii, o ofrandă depusă pentru o nouă recoltă îmbelşugată dar şi un prilej pentru ca toţi locuitorii oraşului, fie ei artişti sau doar privitori, să se strângă laolaltă… Apoi am învăţat mai multe despre un soi care, sigur, nu pot să spun că-mi era necunoscut, dar nici nu-mi spunea mare lucru. Sincer,nici acum nu pot să spun că mor de dragul lui, însă am descoperit că are un potenţial enorm. Mai ales că tot mai mulţi producători sunt decişi să renunţe pe cât posibil la cultivarea şi vinifcarea convenţionale, alegând să meargă pe calea unei exprimări cât mai naturale a soiului. Am constatat, pe papila mea, că Nero d’Avola are un bun potenţial de învechire, că poate avea o multitudine de exprimări, că poate fi vinificat şi în alb cu rezultate cel puţin interesante. Şi am descoperit că, la fel ca în România, DOC-ul mare creează probleme în cunoaştere, promovare, vânzări şi chiar în identitate. Pentru că mai toţi producătorii prezenţi la seminar şi la Masterclass au recunoscu că DOC Sicilia le-a adus numai necazuri. Mai ales în ceea ce priveşte vinurile din Nero d’Avola. Care, plecând în bulk şi îmbuteliate prin te miri ce colţ al Italiei, ajung pe raftul supermarketurilor cu 1.98 euro. Cu DOC Sicilia, nota bene!!!

Am vizitat crame, am cunoscut oameni. Frumoşi, entuziaşti, orgolioşi, toţi extreme de pasionaţi şi foarte optimişti vizavi de viitorul soiului. Am încercat o mulţime de vinuri, nu numai din Nero d’Avola, am trăit câteva experienţe culinare de excepţie şi m-am bucurat de unele dintre cele mai frumoase  peisaje marine. Mai vreau…