Concurs favorabil de împrejurări, un noroc cu care te întâlneşti o dată-n viaţă… Nu mai contează, important este faptul că, în septembrie 2017, am avut şansa să ajung, pentru a doua oară în viaţă, în China. Şi nu ca turist, ci ca invitat la Beijing Fangshan International Wine & Chinese Cuisine Pairing Competition. De aici începe povestea…

Beijing, oraş verde

Nouă ore de zbor, chiar şi pe timp de noapte, nu reprezintă o fericire. Mai ales când, la două locuri în spate, un sugar are colici. Noroc cu căştile şi selecţia de filme de la Air France. Au şi noutăţi, dar eu descopăr unul dintre filmele care mi-au luminat tinereţea, O Brother, where art thou?, al fraţilor Coen, cu George Clooney, John Turturro, Tim Blake Nelson, John Goodman. Ascult de nenumărate ori Man of Constant Sorrow, piesa cheie a filmului, mai am puţin şi încep să dansez. Mi-era dor de Soggy Bottom Boys…

Ajung şi am parte de prima surpriză. Văd soarele. Cerul Beijingului e mult mai limpede ca în 2011, când am făcut o escală în drump spre Guangzhou. Aveam să aflu că e un prim rezultat al unor măsuri extraordinare luate de guvernul chinez, care a decis să elimine poluarea din capitală. Şi se pare că reuşeşte. Industria grea este în plin proces de relocare, minele din jurul Capitalei au fost închise, s-au amenajat parcuri, resorturi de patru şi cinci stele, domenii în care nu lipsesc terenurile de golf. Către unul dintre aceste locuri ne îndreptăm şi noi, adică eu şi celălalt jurat din partea Concours Mondial de Bruxelles, Andre Ribeirinho. Pentru că suntem în întărziere nu mai mergem prin centru. Către Fangshan şoferul alege să meargă pe a şasea centură a Beijingului. Daaaa, aţi citit corect, Şoseaua de Centură nr 6. În fapt, o autostradă cu minim două benzi pe sens. În mai puţin de o oră suntem la Vitalake Hotel, primul resort de cinci stele construit în districtul Funhill, din sud-vestul capitalei. Un complex situat chiar pe malul lacului Qinglong, cel pe care, atunci când au ajuns la el, cotropitorii mongoli l-au confundat cu marea… Repede duş, sacou, că urmează ceremonia de deschidere. Abia am timp să-i salut – de ciocnit şampanie nici nu poate fi vorba – pe Baudouin Havaux, Preşedintele CMB şi pe Li Zhu, preşedintele Beijing International Wine & Spirit Exchange, unul dintre organizatorii festivalului, dar şi principalul partener al lui Baudouin în organizarea celei de-a 25-a ediţii a Concours Mondial de Bruxelles. Care, cred că ştiţi deja, va avea loc în China, lângă Beijing, în districtul Haidian… Seara este deosebită, cu dansuri, teatru chinezesc, numere de magie, cu bucătărie chinezească dusă la rang de artă şi cu multe vinuri provenite din regiune. Da, din regiunea Funhill, care, deşi acum 20 de ani era plină de exploatări de lignit, acum poate fi numită şi regiune viticolă. Planul este ambiţios, pentru că, în prima fază, vor fi construite 64 de crame, care îşi vor împărţi circa 3000 de hectare de vie. În acest moment, 22 au intrat deja în rândul producătorilor de vin, împărţindu-şi peste 1200 de hectare.

Concurs de asociere

Dimineaţa, la 9, ne strângem pe terasă, lângă piscină. Preşedintele concursului, Andrew Caillard MW, ne face un scurt instructaj. Suntem mai multe comisii, fiecare va primi 8 preparate din bucătăria chinezească, iar la fiecare dintre ele se vor asocia minim cinci vinuri. Va câştiga cel mai bun pairing, desemnat pe baza notelor a două comisii. În juriu, numai lume bună. Câţiva  Master of Wine, somelieri de top, chefi şi, bineînţeles, comunicatori. Trece să ne salute şi triumviratul Li Zhu, Baudouin Havaux şi Jean-Marie Aurand, directorul general al OIV. China e deja în Top 3 în ceea ce priveşte suprafaţa viticolă. Şi mai creşte. Numai în nord-vest, acolo unde deşertul câştiga, nu cu mult timp în urmă, peste 3.000 de hectare anual, suprafaţa viticolă creşte exponenţial. Se plantează iniţial copaci cu creştere rapidă, care opresc înaintarea nisipului, iar în spatele barierei se plantează viţă de vie, care stabilizează solul. Deja China îşi recuperează terenul agricol, aproape 1000 de hectare fiind replantate anual…

Concursul e chiar deosebit. Încercăm câteva vinuri deosebite, însă unele n-au nicio legătură cu ce avem în farfurie. Am în comisie un chef din Shanghai şi aşa aflu că preparatul pe bază de cod e care tocmai l-am gustat nu se ridică la standardul de calitate. Eu l-aş fi mâncat şi cu ochii, dar trebuie să aştept, pentru că sunt deposedat de farfurie. În 7 minute aveam din nou codul în faţă. Muuult mai bun…Organizare, nu glumă. Dar dacă nu în China, atunci unde?  Avem parte de tot felul de surprize. Coastele de porc, gătite într-un stil gen Sichuan, adică foarte aromate, dar mai puţin condimentate, merg perfect cu un rose demisec spre demidulce, uşor oxidativ. Adica, ce zic eu perfect, ăla e vinul. Câştigă detaşat… Dăm toţi peste 90 de puncte, inclusiv Jeannie Cho Lee MW, care îmi este preşedinte. De juriu.

E gata. S-a făcut ora 16.30 şi am pus pe mine cel puţin două kilograme. Odihnă? Nici vorbă. La 17 e deschiderea oficială a Festivalului. Că nu e doar concurs. E şi salon de vinuri, organizat la capătul terenului de golf, într-un spaţiu expoziţional în aer liber. Sunt câteva copertine şi multe containere. Personalizate, în funcţie de producătorul sau importatorul care le ocupă… Terasa e plină ochi. Oamenii au venit cu autobuze puse la dispoziţie de organizatori până la intrarea pe domeniu. Apoi au fost preluaţi de microbuze şi alte autovehicule, majoritatea electrice. La 16.55 apar oficialităţile, inclusiv secretarul general al regiunii. Ţinută casual, dar impecabilă. Discurs scurt, la obiect. Vinul a devenit o prioritate pentru regiune, oamenii trebuie să înveţe ce e vinul şi cum să îl consume. Ca să se simtă bine… La 17.30 totul e gata. Şi eu, gata să fug în cameră, la odihnă. Sunt hotărât să sar peste masa de seară, dar nu e chip. Brigada CMB este invitată de Li Zhu la o cină tradiţională, într-un restaurant din Fangshan. A zis cineva că nu mai mănâncă??? Treaba lui, eu n-am cum să refuz. Bucătăria din Sichuan este la modă, singurul meu regret este că nu am avut haine mai largi…

Vinul, politică locală

Dimineaţa următoare mă trezesc în larmă. Curtea hotelului este poarta de acces a vizitatorilor către expoziţie. Control corporal strict, chinezii nu glumesc cu securitatea. Noroc cu badge-ul şi cu cartela de intrare in cameră, că, altfel, aş fi intrat şi eu la puricat. Plec cu coloana, spre locul de îmbarcare. Trebuie să aştept preţ de vreo două microbuze. Lume, puhoi. Şi de toate tipurile. Unul dintre organizatori mă reperează şi îmi spune să mă duc la o limzuina VIP. Refuz, chiar vreau să iau pulsul. Mă înghesui pe o banchetă lângă un bărbat de vreo 70 de ani. Alături, o bunicuţă cu nepoţelul de maxim doi ani. În faţă, nişte tineri. Zona festivalului e deja arhiplină. Şi vizitatori, şi pază. Vinuri de peste tot, mai puţin din România. Am un gust amar. Ungaria este, Croaţia, Moldova, Georgia, Ca să nu mai vorbim de numele mari, Franţa, Italia, Spania, SUA, Chile, Australia, Noua Zeelandă. Şi, bineînţeles, China, organizată pe regiuni. Gust cîteva vinuri locale, apoi trec la copilul de aur al vinului chinezesc, Ningxia. E zona despre care povesteam mai sus, unde a început lupta cu deşertul. Au câteva vinuri cu adevărat excepţionale. Sigur, rezultat al unor joint venture, pentru că mulţi dintre marii industriei au simţit de ani buni potenţialul zonei. Vizitarea targului nu este totul. Invitaţii pot opri, la întoarcere, la sala de festivităţi a hotelului, unde s-a organizat festivalul de pairing. Da, da, surpriză, la nici o zi de la concurs, oamenii puteau încerca aceleaşi senzaţii pe care le-au avut juraţii. Pe fiecare masă trona un preparat din bucătăria Chinei, înconjurat de patru-cinci sticle cu vin, cele care s-au asortat cel mai bine în competiţie. Wow.

Masterclass şi vin nord-coreean

O nouă zi, noi provocări. Fug să prind excursia la crame. Pe care trebuie să o închei până în ora 14, când trebuie să susţin un masterclass pe vinuri româneşti. Da, credeaţi că totul e aşa, că merit eu? Bine, merit, dar mai trebuie să şi muncesc. Iar selecţia nu-mi aparţine. Nici n-aş fi avut cum, că nu bagi aşa uşor vinul în China. Mi-ar fi trebuit câteva luni, or eu abia cu trei săptămâni înainte aflasem că voi pleca. În fine… Pornim, nu suntem prea mulţi, dar Andrew şi Dave sunt în microbuz. Facem cam o oră până la prima oprire, Chateau Lion. Ce chateau, că e ditai Casa Poporului. Deşi era dimineaţa, nuntaşii erau deja acolo. Cei de la o nuntă, a doua urma să înceapă mai târziu. Şi, vă garantez, nu aveau cum să se amestece nunţile. Ca să vă faceţi o idee, în faţa intrarii erau două terenuri de fotbal, mărime naturală, în paralel. Iar faţada construcţiei era ceva mai lată!!! În clădire, ce vrei şi ce nu vrei. Pe lângă zonele de vinificare, de maturare, de învechire la sticlă, pe lângă depozite sau zona de îmbuteliere existau restaurante, magazin de vinuri cât parterul unui mall mediu, muzeu al vinului – aşa am aflat şi eu că inclusiv Coreea de Nord produce un vin – ba chiar şi o cameră în care puteai să-ţi realizezi propriul videoclip. Da, intrai acolo, îţi alegeai piesa, fundalul apoi, în regim karaoke, puteai presta funcţie de inspiraţie şi talent. La final, primeai stickul cu înregistrarea, numai bun să-l trimiţi pe la radiouri sau case de discuri… Descopăr, totodată, talentul de pictor al lui Andrew Callard MW, care lasă gazdelor un crochiu cu o viţă de vie (cordon speronat bilateral), desenat cu pensule pe hârtie de orez. Eu regret că nu m-am produs la Karaoke, să le las şi eu o amintire… Încercăm câteva vinuri, două sunt chiar foarte bune, mai schimbăm o impresie-două, apoi fugim, că e deja târziu. La întoarcere doar aruncăm o privire într-o cramă în construcţie. Linia de vinificare e deja gata, oenologul francez abia sosit în China intrase deja în pâine.

Masterclass-ul a fost un succes, chiar dacă eu aveam emoţii mari cât China. Şi pentru că era vorba de nişte vinuri de categorie entry, cam ce găsiseră organizatorii vin românesc pe piaţa locală, dar şi pentru că unele dintre ele erau din recolte, să zicem, istorice. Cum ar fi Trei Hectare Chardonnay 2013, de la Murfatlar. Care, o să mă credeţi sau nu, s-a păstrat impecabil. Nici vinurile La Crama, de la Hallewod (sau să-i spun Alexandrion), nu m-au făcut de râs. Powerpoint-ul a mers, slavă Domnului!!!, eu am dat din mâini ca nebunul, am povestit de Dealu Mare, de Dobrogea, de geto-daci, mă rog, i-am rupt pe genunchi, ce mai… Am fugit să fac un duş, că eram epuizat, apoi m-am întors, relaxat, la Masterclassul lui Andre Ribeirinho. Pe Porto. Altă viaţă. Cu o ţigară de foi, un Graham’s Tawny de 10 ani e o desfătare. Dar n-apuc să termin desfătarea, că trebuie să fug la cină. Altă tradiţională, într-unul dintre cele mai căutate restaurante din sudul Beijing-ului. Suntem trupă mare, vreo 10. Nu vă povestesc de mâncare, că o să mă urâţi, nici de ritualurile cu care sunt aduse preparatele la masa… Încercăm şi vinurile din masterclass, dar şi vinul lui Andrew Callard MW, un Mataro din Barossa. Vă aşteptaţi ca dintr-o zonă renumită pentru extract să vină un Monastrell dens, cu alcoolul până la nori. Aşi! Vinul lui Andrew e o poezie. Lejer, chiar diafan, aş putea spune, cu alcool de 13.Echilibrat, elegant, complex. Mai vreau!

La revedere, China

Ultima zi. Dimneaţă e Masterclassul lui Baudouin Havaux. Pairing de ciocolată cu vin. Genial!!! Pe lângă faptul că respectiva ciocolată provine de la unul dintre cei mai renumiţi ciocolatieri belgieni, nici vinurile nu sunt de ici-colo. Jurancon, Vin Jaune Arbois, Chateau Rieussec Sauternes, Sancerre… Ultimul mi-a rămas în creier, pentru că nici prin ruptul capului nu mi-aş fi închipuit că poate să se asocieze atât de bine cu ciocolată albă. E drept, una mai grasă, cu mai puţin zahăr. Dar pairingul este minunat. Ar fi păcat să nu încercaţi! Iar pairingul, ca pairingul, dar explicaţiile lui Baudouin merită toţi banii. Molecule, papile, secunde care trebuie lăsate între ciocolată şi vin, totul este dezvăluit calm, într-o ordine firească. Până şi eu am înţeles. Ce mai, ştie Preşedintele!!! Sunt printre primii care îl felicită, o fac din suflet, pentru că am învăţat ceva. N-avem însă timp să mai savurăm ciocolată, că trebuie să mergem la masa de prânz. E un meniu cantonez, oferit de unul dintre co-organizatorii festivalului. Noi, oamenii vinului, începem cu o bere. Chiar aveam nevoie…Apoi la festivitatea de închidere, tot cu program şi afluenţă de public. Ne luăm rămas bun de la gazde, luăm bagajele şi fuga la aeoport. Rămân fără frumoasa mea brichetă Zippo, care nu mai este acceptată nici la bagajul de cală!!!, dar am în schimb un camion de amintiri care compensează pierderea cu vârf şi îndesat. La revedere, China!