Plecat-am şapte din Otopeni şi cu Profesorul, opt. Profesorul, aka Cătălin Rizea, cel care, impresionat fiind de cognac-urile Deau, s-a decis să le aducă – prin Rifco Trading, evident – în România. Am plecat spre locul de naştere al susnumitelor licori, mai precis în renumita regiune. Şi mai precis, în frumosul Angouleme, oraş cu o istorie multimilenară, devenit capitală de regiune încă de pe vremea ocupaţiei romane. Angouleme, acum centru adminsitrativ al departamentului Charente, este poarta de intrare spre Cognac, însă nu doar proximitatea cunoscutelor distilate îi oferă celebritate. Oraşul este mult mai cunoscut ca fiind una dintre capitalele mondiale ale benzilor desenate –comics-, găzduind de exact 45 de ani Angoulême International Comics Festival, considerat a fi al treilea din lume ca mărime şi importanţă. Iar ca dovadă, în orăşelul cu numai 45 de mii de locuitori se realizează mai bine din jumătate din producţia de animaţie a Franţei. Inclusiv jocuri video.

Oraşul vechi este superb. Un oraş alb, pentru că principala materie primă în cosntrucţii este calcarul, de care regiunea nu duce lipsă. Cu străduţe pietruite sau pavate, cu o mulţime de bistrouri, băruleţe şi locante care îţi propun preparate din mai toate bucătăriile lumii. Vând şi un mic pont iubitorilor de shawrma: căutaţi micul local Istanbul, n-o să regretaţi!!! Ghidul nostru, Alexis Lykhota, export manager al Casei Deau, ne-a propus o primă oprire într-un bar, cu scopul de a încerca şi un whisky din regiune. Până la urmă au fost două, un single malt şi un blended, ambele purtând sugestivul nume Bastille 1789. Miza pe primul!! Cognac n-am vrut, că a doua zi urma să ajungem la sursă… Seara am încheiat-o la un restaurant de clasă, „Chez Paul”. Recomand cu toate papilele. De la stridii – din zona Charente Maritime, deci am putea spune locale – până la un impecabil carré d’agneau. Plus că lista de vinuri este mai mult decât îndestulătoare. Estic de-al nostru, Alex se încadrează rapid în grup. Râde cu gura până la urechi, ba, după vreo două ore, intră şi el în horă. Are simţul umorului…

Dimneaţa plecăm spre Sireuil, micuţ sătuc în apropierea căruia se află Distillerie des Moisans, locul de naştere al elegantului Cognac Deau. O proprietate care se întinde pe 60 de hectare, dintre care 30 sunt plantate cu vie. Majoritar este soiul Ugni Blanc, dar familia Bru-Legaret se mândreşte că mai are şi Folle Blanche, şi Colombard. „Sunt soiurile care vin cu plusul de fineţe”, precizează Alex. Pe restul suprafeţei se află construcţiile. De fapt, un sat mai mare ca Sireuil-ul vecin. Tot construit în piatră de calcar, inclusiv chateau-ul cu două niveluri (plus parter), care domină împrejurimile. La nici 200 de metri de domeniu curge râul Charente, aici deja navigabil, o alternativă de luat în calcul pentru cei care vor să deguste cognac purtaţi de curentul molcom. Domeniul are o istorie de peste 300 de ani şi, în tot acest timp, a fost permanent o afacere de familie. Louis Deau s-a instalat aici încă din secolul XVII şi a început să distileze. Proprietarii s-au mai schimbat, însă domeniul nu a încăput niciodată pe mâna unui negociant, păstrându-şi independenţa şi îmbunătăţindu-şi permanent calitatea produsului. Însă începutul perioadei de glorie a fost la mijlocul secolului trecut, atunci când domeniul a fost achiziţionat de prosperul om de afaceri Roland Bru. Fost luptător în Rezistenţă, decorat cu Legiunea de Onoare, Roland a vrut să transforme domeniul într-o bijuterie şi a reuşit. Ba, mai mult, a reuşit să impună un nou standard de calitate in distilerie, produsele fiind din ce în ce mai apreciate. Dar marea recunoaştere a venit recent, atunci când nepotul său, Roland Bru-Legaret, s-a implicat în afacere. Deşi rezident în Elveţia, unde a dezvoltat o afacere cu băuturi de lux, tânărul Roland a venit cu acel plus care a adus Distillerie des Moisans în rândul celor mai apreciaţi producători de cognac. El este cel care a dat strălucire brandului Deau, el a decis ca distileria să nu se limiteze numai la cognac. Pentru că, acum, pe lângă multe etichete de cognac, în portofoliul Casei Moisans găsim gin, rom, absinthe şi armagnac. Dotarea casei este impecabilă. 12 alambicuri, sase tip Hennessy, sase tip Martell, peste 2000 de butoaie de 350 de litri, dar şi buti imense, unele şi de 525 de hectolitri, folosite pentru realizarea asamblajelor…

În Paradis, locul în care se ţin cele mai vechi şi mai rafinate rezerve de cognac, n-am intrat. Acolo nu se ajunge dacât în prezenţa lui Roland sau a mamei sale, Veronique. Care nu erau în localitate. Dar am avut şansa să încercăm LVO, La Vie en Or, un asamblaj de peste 50 de cognacuri cu o vechime între 50 şi 100 de ani. Minunat. Probabil că aş fi spus fabulos, dar în două ore încă nu se deschisese total, or vizita noastră se apropia de final şi am fost nevoit să-l beau. Aşa am dat pe gât vreo 250 de euro, preţ de producător…Sincer, am vrut iniţial să vând jumătate din paharul meu, dar n-a vrut nimeni. J

Pe drumul de întoarcere am făcut un ocol şi ne-am oprit în Bassac. Un alt paradis, dar fără nicio legătură cu cel precedent. Dominat de Mănăstirea Saint-Etienne, construită puţin după anul 1000, sătucul este un veritabil colţ de rai. Multe dintre case sunt, de fapt, de vacanţă, fiind amplasate pe malul unui canal al râului Charente. Ne-am scotocit prin buzunare să vedem dacă putem să ne cumpărăm şi noi o proprietate în zonă. Măcar o garsonieră confort 3 sporit. Nu ne-ajungea, aşa că ne-am întors în Angouleme. Şi de-acolo, acasă… Nu înainte de a-i spune lui Alexis: „I’ll be back!”