Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel… Dar stânca nu e neagră, e gri. Că-i un granit atât de dur, că s-au rupt frezele în el când au încercat oamenii să facă legătura între corpul care găzduieşte vinificaţia şi clădire unde se află sala de baricuri, sălile de degustare şi restaurantul. Iar Chateau Vartely e un producător nou, care se laudă nu doar cu vinuri foarte bune, ci şi cu un domeniu de vis, în care componenta enoturistică este la mare preţ.

Da, aşa e, am făcut parte din grupul pe care cei doi oameni buni de la Produse Moldoveneşti, Viorica şi Ştefan, i-au invitat într-un infotrip la unul dintre principalii lor parteneri din Republica Moldova. O iniţiativă care explică, pe undeva, creşterea pe care o înregistrează societatea soţilor Ombun. Atât în vânzări, cât şi, mai degrabă, în notorietate. Pentru că nu-i uşor să pui laolaltă comunicatori cu domenii extrem de variate şi să-i mulţumeşti pe toţi. Însă când o echipă omogenă şi bine pregătită cum este cea de la Chateau Vartely îţi oferă tot concursul, iar planul tău este pus la punct în cele mai mici detalii, succesul este garantat. Iar dintr-o excursie de trei zile, dintre care aproape două le-ai petrecut pe drum, nu mai rămâi cu senzaţia de oboseală, ci cu plăcerea de a fi descoperit oameni frumoşi, locuri de poveste şi nişte vinuri bune şi foarte bune.

Am început excursia joi, 29 martie, cu numai un sfert de oră întârziere faţă de ora planificată. Ceea ce, într-un Bucureşti sufocat, este aproape o performanţă. Nu părăsisem oraşul când în pahare aveam deja prima tranşă din spumantul Vartely. „Let’s go, gips!”  – vorba lui Taj Mahal la început de jam session -, mi-am spus şi, probabil, m-am şi luminat la faţă. Spumantul, fără să aibă mari valenţe, este proaspăt, curat şi răcoritor. Numai bun să te însoţească pe un drum lung, pe care nu trebuie să-l faci la volan. Dar, nenorocire. Cele şase sticle de spumant n-au rezistat nici măcar până la Râmnicu Sărat, aşa că am dat-o pe rose. Din Cabernet Sauvignon şi Merlot, roada 2017. Păcat că n-a avut voie să concureze la Centura Rose, pe 14 mai. E un rose şcoală, cu aciditate crocantă, cu note minerale şi arome fine, deloc deranjante. Şi un final destul de lung, dominat de note tonic-vegetale. Să tot bei, zi de vară până-n seară, eventual şi după! Noi abia am ieşit din iarnă, dar tot a mers. Noroc cu pauza de masă de la Focşani – nu ocoliţi Restaurantul Wassermann!!! – că, altfel, am fi murit de sete de la Bîrlad încolo… Şansa a fost de partea noastră şi în vamă, n-am stat mult, însă drumul spre Chişinău, afectat de ultimele zăpezi, nu prea te îmbia la viteză. Aşa că abia pe la la 19.30 am ajuns la destinaţie, la Chateau Vartely. Domeniul domină oraşul Orhei, pe cel nou, evident, atât prin poziţionare, cât şi prin arhitectură. E frumos, e aerisit, e curat…chiar luxos. Ne luă camerele în primire – eu cu Bogdan Dobriţoiu stăm la „vipere”, aşa se spune acolo despre vila VIP” – apoi mergem la masă, unde ne dăm seama că nu va fi uşor. Chiar dacă gazdele îi tot dădeau înainte cu „cina frugală”. Nu scăpăm fără patru vinuri, o Fetească regală entry chiar foarte bună pentru banii pe care îi dai pe ea şi trei vinuri din gama Individo, Traminer cu Sauvignon Blanc, Rose-ul de care am povestit mai sus şi Feteasca neagră, vin care, deşi din 2016, e numai bun de desfătat papila. Asta dacă îţi place un pic de tanin, de tandră agresivitate J  Mie îmi place. Dar n-am scăpat, că a venit şi desertul, alături de cel mai medaliat vin al cramei, Chardonnay Botritis 2013. Pairingul perfect, vinul, parcă şi mai bun ca anul trecut. Svetlana, aka orheianca.eu, ne propune să ne prezentăm, o facem mai mult sau mai puţin entuziaşti, apoi vorbim despre programul zilei următoare. Unii pleacă, însă nucleul greu aşteaptă primii întârziaţi, ce vin din Cluj, cu escală în Iaşi. Ajung pe la miezul nopţii şi se duc direct în camere, unde îi aştepta cina romantică. Noi mai bem un pahar în cinstea lor şi fugim în vastele apartamente –la propriu -, că suntem rupţi.

Vineri dimineaţă, stop  joc. Iarna parcă îşi bate joc de noi şi nu se dă dusă. Ceaţă, frig, vânt, ba începe şi ploaia, aşa că ieşire la off-road sau la mănăstire se amână pentru o oră neprecizată. Eu cer divinul XO, o noutate pe care Vartely se pregăteşte să o lanseze pe piaţă, despre care auzisem numai de bine, dar mi se spune „toate la timpul lor”. Aşa că facem programul inside-out, adică începem cu vizita prin cramă, dar şi în zona de distilare, că la Orhei se pregătesc câteva surprize deosebite. Pe partea tehnică ne dă detalii Valentin Vrânceanu, că Arcadie Foşnea, enolog, director executiv al companiei şi coleg la CMB, e prin California. Alina, ghidul nostru, pune şi ea mult patos în prezentare, e peste tot, e campioană la mers cu spatele, ca să nu ne piardă din ochi şi sa fie promptă când cineva are vreo întrebare… Ajungem în sala de baricuri, la colecţia cramei şi, în final, în sala de degustare, unde facem cunoştinţă şi cu Taraboste Chardonnay  şi cu campionul vânzărilor din gama Individo, cupajul roşu din Rară neagră, Malbec şi Syrah. Şi fugim la masa de prânz, unde pe lângă altele încercăm şi Taraboste Pinot Noir 2012, care, din păcate, a cam trecut dealul. Dar vine surpriza, XO-ul de care aminteam mai sus. Frumos, elegant, uşor dus în zona fenolică, totuşi, dar echilibrat şi uşor de înţeles. Ca un făcut, iese şi soarele. Aşa că în loc de siestă, cum îmi doream în adîncul sufletului meu de copil, am de optat între Off-road şi sfânta mănăstire. Dar îmi pierd dreptul la opţiune, pentru că ajung târziu, iar cele patru maşini sunt pline ochi. Aşa că devin brusc Ofelia şi o iau spre mănăstire…

Oricum avem parte şi noi de off-road, prin centrul Orheiului, dar şi pe drumul către Orheiul Vechi, un loc care te face să te gândeşti la Neamul Şoimăreştilor. The Movie… O să râdeţi, dar erau şi şoimi. Vedem muzeul, casa tradiţională din satul Butuceni, urcăm o eternitate spre Mănăstirea cu hramul Adormirii Maici Domnului, datând din secolul 14. O mănăstire săpată în piatră, o piatră calcaroasă, cu multe scoici fosilizate, semn că Marea Sarmatică a avut ceva de spus pe aceste meleaguri. Chiliile sunt mici, scunde, odinioară erau şi foarte întunecate. Facem o poză „Prison break” cu protagonişti cunoscuţi, punem un bănuţ în peretele cu scoici apoi plecăm spre locul de picnic, că gazdele s-au gândit să ne prezinte noul Taraboste roşu într-un cadru aproape idilic. Avem şi plăcinte, iar cupajul de Cabernet Sauvignon şi Merlot 2015 este o desfătare. Deja băubil, dens, complex aromatic, cu final lung, fructat, dar şi puţin ierbos, vinul se duce puţin spre exprimarea fină a Pomerol-ului şi promite o evoluţie frumoasă în viitor. Măcar încă vreo 7-8 ani. Până la vin, însă, mai aud de vreo două ori istoria satului Butuceni, de la doi plozi ai locului. Ultima dată, de la Ionela, o fetiţă cu nişte ochi fenomenali.

Înapoi la domeniu. Gazdele ne solicită prezenţa la cină la 19.30, însă protestele noastre sunt destul de vocale şi amânăm cu o oră. Pentru că cina de joi a fost un modest antrenament pentru ceea ce a urmat. Noi n-avem nunţi d-astea… Vinurile ne insoţesc la fiecare pas, inclusiv vedeta serii, Taraboste Roşu 2015. Dar mai avem parte de-o surpriză şi ne bucurăm, en-primeur, de un Riesling de gheaţă, cu 240 grame de zahăr. Poezie. Abia îmbuteliat, mai are nevoie de câteva luni pentru a-şi completa aromele cu un fin buchet de sticlă, dar în rest n-ai ce să-i reproşezi. Bravo, Arcadie! Primim şi cadouri, personalizate. Ce mai, răsfăţ în toată regula.  Se deschid sufletele, încep poveştile, dar eu, la ora 01 am, mă retrag. Demn şi lucid 🙂 … Mulţumim, Vartely, mulţumim, oameni buni!