Autor: Cosmin Udrea

Începe să devină o certitudine că piaţa de vin din România se maturizează încet încet iar numărul de acţiuni de gen devine sufocant pentru un winegeek pus să aleagă în fiecare săptămână dintr-o multitudine de evenimente în domeniu. Bunăoară, numai în această primăvara-vară număram 7 manifestări de amploare denumite “wine fair sau wine festival” în Bucureşti, Cluj şi Oradea. Pentru mine, pe lângă posibilitatea de a degusta o multitudine de vinuri, de a-mi crea o privire generală asupra pieţei în momentul respectiv sau de a socializa pur şi simplu, o importanţă majoră o are interacţiunea cu principalii actori din această industrie, vinificatorii. Am realizat că, odată ce-I cunoşti şi le înţelegi filozofia, începi să percepi altfel produsul, să înţelegi mai bine stilul şi să apreciezi la adevărata valoare rezultatul muncii lor. Aşa că, deşi nu rezonez în mod deosebit cu vinurile din Rhone-ul de sud, am fost probabil printre primii care au rezervat un loc la Masterclass-ul susţinut de Louis Barruol, proprietar şi vinificator al Château de Saint Cosme în cadrul Revino Wine Fair. Spre încântarea mea, surpriza a fost şi mai mare în momentul în care am fost invitat să iau parte la un al doilea “masterclass”, ce a avut loc în seara aceleaşi zile, la cină, în atmosfera relaxantă de la Lovin Winebar & Bistro.

Louis Barruol este continuatorul tradiţiei familiei, aflată la a 15-a generaţie şi actualul decident al chateau-lui înfiinţat în 1590, având în proprietate aprox 15ha de viţă de vie în Gigondas. Absolvent de MBA la Paris, a preluat controlul cramei oarecum forţat de împrejurări în 1992, într-o perioadă grea, în care aproape în totalitate vinul era vândut “bulk” la preţuri ce permiteau cel mult supravieţuirea. A păstrat stilul rustic şi tradiţional de vinificare, a conştientizat atuul deţinerii de viţă de vie veche (vârsta medie 60 de ani) mulţumindu-se cu randamente mici, dar a încercat permanent să îşi atingă obiectivul de a îmbutelia vin ce va fi cândva apreciat la adevărata lui valoare. Pasionat de geologie, a delimitat parcele cu sol diferit pentru a vinifica separat, a experimentat atât în nordul Rhonului (Condrieu sau Cote Rotie), cât şi ceva mai aproape în Chateauneuf du Pape căutând mixul perfect între sol, viţa de vie şi cultivatori dedicaţi, astfel încât în acest moment deţine în leasing parcele în aceste apelaţiuni. Vinurile realizate aici sunt întotdeauna mutate în Gigondas în primăvara următoare recoltei. Deşi necertificate, toată suprafeţele din proprietate sunt cultivate organic doar pentru că doreşte să-şi ştie via sănătoasă. Blendurile Saint Cosme sunt realizate doar prin co-fermentarea soiurilor de struguri în aceleaşi tancuri, cu drojdii naturale, nefolosind niciodată inox, ci doar lemn sau beton, iar strugurii sunt întotdeauna sortaţi manual, fără desciorchinare, considerând că în procesul de fermentare ciorchinele “absoarbe” din alcool şi adăugă tanini, iar vinul câştigă în eleganţă. Iubeşte Burgundia, Pinot Noir-ul dar şi Rieslingul, lucru ce l-a împins să experimenteze inclusiv în Finger Lakes în Statele Unite. Şi credeţi-mă că-i iese, Rieslingul La Forge 2015 încercat, din struguri culeşi la sfârşitul lui octombrie, fermentaţi timp de 9 luni în vase de lemn pe drojdii indigene, fiind o dovadă în acest sens.

Şi uite că am ajuns şi la subiectul principal: vinul. Pe parcursul zilei am avut ocazia să degust 20 de exemplare din vinurile lui Louis, albe şi roşii, din 1999 până în 2017 la sticlă standard, Magnum sau Jeroboam. Interesant a fost că foarte rar am discutat despre mure, vişine sau cireşe, piper alb sau roşu, piele, cuişoare sau lemn dulce, însă de fiecare dată am apreciat naturaleţea, eleganţa şi echilibrul vinurilor precum şi influenţa condiţiilor climatice asupra rezultatului finit. Voi încerca să le punctez pe cele care m-au impresionat cel mai mult

Cotes du Rhone “Le Poste” alb 2013, Clairette 100% dintr-o mică parcelă de vii vechi (plantate în 1963) înconjurată de plantaţii de Grenache. vinificat în butoaie vechi de lemn şi ţinut 10 luni pe drojdii. Un vin de poveste şi de făcut cadou celor care consideră că dintre soiurile albe doar Chardonnay-ul e capabil de învechire prelungită la sticlă. Mineralitate până în măduva oaselor! Doar 400 sticle realizate, etichetat Cotes du Rhone blanc, având în vedere că în Gigondas nu există apelaţiune pentru albe. Bun acum, nu văd de ce n-ar fi cel puţin la fel de bun peste 5 ani!

Gigondas “Valbelle” este blendul de 90% Grenache şi 10% Syrah, iar varianta Jeroboam din 2005 a exprimat în opinia mea cel mai bine caracterul Gigondas-ului classic, cu un nas îmbietor de fruct bine copt combinat cu pielărie şi condimente, corpolent şi suculent, fără a fi obositor.

Cote Rotie 2009, partea pură, plăcută şi civilizată a Syrahului din nordul Rhonului, cu un corp ceva mai moale, mai multă aciditate dar cu extrem de multă eleganţă. Nici el şi nici varianta 2011 văzută la primul masterclass nu mi s-au părut să găsească prea mulţi adepţi, însă mie mi-au plăcut în mod deosebit.

Gigondas “Hominis Fides” 2009, un Grenache 100% plantat în 1902 pe un sol nisipos cu substrat calcaros din extremitatea sudică a proprietăţii. Varianta din 2010 a acestui vin primeşte 100 puncte de la Robert Parker. N-am avut parte de el însă m-am mulţumit şi cu 2009. Poate vinul cu cel mai mare complexitate din cele degustate şi care ar fi meritat mai multă atenţie din partea noastră. Însă, la 20 vinuri treci mai departe pe repede înainte pentru că unii au un avion de prins a doua zi dimineaţă.

Gigondas “Le Poste” din minunatul an 2010, cu viţa de Grenache plantată ceva mai sus pe deal, pe sol calcaros la fel că “Le Claux”. Este parcela pe care Louis o consideră cea mai bună de pe proprietate şi care are doar de câştigat pe măsură ce via va îmbătrâni (are “doar” 55 ani).  Vorba unui prieten: un vin extraterestru pentru apelaţiune, cel mai concentrat şi mai masiv vin al serii. Are coloană vertebrală, adâncime şi greutate, poate fi băut şi acum, însă cu siguranţă 20 de ani de întuneric îi vor da eleganţă şi fineţe. Are toate atuurile. Ca o paranteză, inclusiv Louis era foarte curios cum a evoluat, fiind unul din vinurile de care nu se atinge prea des, aşteptând desăvârşirea la sticlă.

Nu pot să închei fără să amintesc de Gigondas 1999 Magnum, de Chateauneuf 2006 sau de un superb Cotes Du Rhone Rouge “Les Deux Albion” 2004, care ne-a dovedit că şi un Rhone basic, făcut cu simţ de răspundere poate avea un potenţial remarcabil.

Mulţumesc Louis, a fost o reală plăcere!