Recunosc, am plecat uşor sceptic către Bottega del Tartufo, unde joi, 9 august, a avut loc o prezentare de rose-uri de la mama lor. Da, aţi ghicit, din Provence. Sceptic, nu atât faţă de ce vinuri urmau să fie prezentate – m-am dus în total blind, chiar n-am vrut să ştiu despre ce e vorba -, ci pentru că urmau să fie prezentate de un sommelier. Român. Nu că nu există şi printre ai noştri oameni bine şi foarte bine pregătiţi, însă marile herghelii care tropăie pe la diferite târguri şi evenimente mai degrabă aduc deservicii breslei. Dar nu despre asta vorbim acum…

Bine, sommelierul în cauză era Iulia Scavo. Pe care n-are rost să o mai prezint, cine ştie, ştie, cine nu, să pună mâna să se informeze. Eu aşa fac. N-o să spun decât că, anul trecut, la Viena, Iulia a terminat pe 3 „Best Europe & Africa Sommelier Contest”, ceea ce nu e puţin lucru. Iar Iulia m-a surprins mai mult decât plăcut. Poate doar un vin, Domaine Gavoty- Cuvee Clarendon 2017, mi-a mai produs o asemenea impresie. Sigur, Iulia trăieşte în Provence, este şi membru al ASNCAP, adicătelea Asociaţia Sommelierilor Nice Cote d’Azur Provence, e la un pas de a obţine Diploma WSET şi nu ascunde faptul că îşi doreşte să ajungă Master of Wine. Şi de la ora 18.45 până aproape de ora 21, când a fugit către gară, ne-a vorbit despre vinurile prezentate de parcă era cel puţin mama producătorilor. În engleză. Până spre final, când, constatând că supuşii Coroanei Britanice deveniseră o minoritate insesizabilă, a virat-o în limba maternă. Pot să vă spun că plictisul care mă domina la sosire s-a rispit instantaneu şi am încercat să ţin pasul cu informaţiile pe care Iulia le servea la foc automat. Despre soiuri, despre terroir, despre vinificare, coplantaţie, cofermentare şi aşa mai departe. Când a intrat şi în analiza de sol, am lăsat pixul jos şi m-am relaxat. O să-i cer pe mail toate informaţiile. Oricum, chapeau bas!!!

Despre vinuri, doar câteva cuvinte. Şi mai bune, şi mai puţin. Oricum, chestie de gust. Am constatat, cu bucurie, că suntem de aceeaşi parte a baricadei, eu şi cu Iulia. Nu este fanul vinurilor tehnice, cele care rup gura consumatorului semidoct. Că e român sau că e francez, tot un drac. Au aceeaşi boală: să fie rose-ul cât mai pal. Nici măcar foiţa de ceapă nu mai e dezirabilă. Nu contează ce e înăuntru, că-s mai mulţi precursori de aromă şi drojdii decât tipicitatea soiurilor, bombonică şi grapefruit să fie, că ne descurcăm. La o adică, şi cu Sprite!!! Pentru corecţie de aciditate, nu altfel… Că – aaa, nu ştiaţi??? – se face şi în Provence corecţie la greu. Doar că unii ştiu s-o facă, alţii, mai puţin. Ca la noi…

Dar să revenim: dintre cele 12 vinuri degustate  – pe (I Love) Apero nu-l pun la socoteală, că e un vin special, care merită o atenţie deosebită – aş menţiona şapte care chiar merită încercate. Inclusiv un alb şi un roşu, că, deh, au fost mai multe surprize. Aşa că luaţi un creion şi notaţi: la Source Gabriel 2017, Cotes de Provence, realizat de Regine Sumeire, cea care deţine Chateau La Tour de L’Eveque, dar şi Chateau Barbeyrolles. Mai aproape de exprimarea cerută de piaţă, dar foarte echilibrat, cu note florale evidente şi un final în care notele de citrice dulci sunt la putere. Apoi sunt trei vinuri de la Domaine Gavoty: Vermentino 2017 şi cele două rose-uri, Grand Classique şi Cuvee Clarendon. Sincer, mi-aş petrece viaţa în compania lor. O să schelălăi ocazional după câte un roşu, dar cred că nu foarte tare. Mai ales că ultimul, Clarendon, realizat doar din soiuri negre, are componenta tanică bine structurată, dar şi perfect încadrată. Pentru mine a fost vinul serii. Amplu, suculent, cu fructe roşii la putere, cu note de spumă de espresso şi condimente şi cu un potenţial de învechire de măcar trei ani. Pe lângă acestea mi-au mai reţinut atenţia două rose-uri cooperatiste, Estandon Reflet 2017 şi Estandon Legende 2015, ultimul, că tot am amintit de potenţialul de învechire al vinurilor rose. Se aude???

Ultimul, nu că ar fi vreo minune a lumii, dar e un roşu interesant, de vară, Insolence Rouge 2017, tot de la vrednicii cooperatori de la Estandon. Un vin proaspăt, lejer, răcoritor, pe care îl bănuiesc a fi majoritar Mourvedre. Nu de alta, dar seamănă izbitor cu câteva Monastrell-uri din Jumilla şi Yecla de care m-am bucurat anul trecut.

Câte din ele vor ajunge pe piaţa românească, nu ştiu. Este decizia lui Annemarie Hoarau, cea care a adus deja I Love Apero în faţa consumatorului român. Şi pentru că tot l-am pomenit, vă recomand să-l încercaţi. Şi simplu, bine răcit, la 4 grade, dar şi în combinaţie cu un spumant. Nu cel mai calitativ, dar corect. Eventual, cât mai neutru. Merită!