Ştiu că mi s-a pus eticheta de grec fără cetăţenie, dar n-am cum să nu-i admir pe greci pentru ceea ce fac pentru vin. Iar admiraţia mea a mai crescut puţin în prima parte a lunii martie, atunci când am participat, pentru prima data în carieră, la Oenorama. Adică la cea mai amplă expoziţie a vinului grecesc, eveniment care are loc anual la Atena.

Trist este că am ajuns acolo la nici o săptămână de la încheierea Goodwine-ului de primăvara. Nu, să nu mă înţelegeţi greşit, m-am bucurat din toată inima de cele trei zile petrecute în superba locaţie care este Zappeion Megaron Exhibition Hall and Conference Centre. Doar că am avut o strângere de inimă gândindu-mă la ce a fost la Bucureşti cu o săptămână înainte. Adică: România, 191.000 ha viţa de vie (sigur, mai mult de jumătate sunt vii hibride sau lucrate mai mult sau mai puţin îndoielnic), dar aşa scrie la catastiful OIV. Grecia, conform aceleiaşi surse, are ceva mai mult de 100.000 de hectare cu vie, 105.000 mai precis. Goodwine – târgul ce multă vreme s-a considerat cel mai reprezentativ al vinului românesc. Găzduit de Capitala României. 25 de producători autohtoni au expus vinuri. Trei zile de expoziţie, 50 de lei biletul de intrare pe zi, circa 1000 de vizitatori. Ştiu, unii o să spun că eram beat şi am văzut dublu, dar să nu uităm că şi expozanţii s-au vizitat între ei. Şi de mai multe ori, că au avut destul timp…

Oenorama – salon de vinuri organizat în centrul Capitalei Greciei. Circa 250 de producători greci şi-au prezentat vinurile. Tot trei zile de expoziţie, doar că ultima, ziua de luni, era rezervată strict profesioniştilor. Producţie, comerţ şi comunicare. Atât… 20 de euro biletul de intrare pe zi, cel puţin 8000 de vizitatori. Reali. Duminică, la ora 16, cu trei ore înainte de închidere, am numărat eu vreo trei sute de oameni care stăteau la coadă să-şi cumpere bilet. Dar gata cu comparaţiile, ca iar îmi creşte tensiunea.

Recunosc, nu m-am dus la Atena doar pentru a-mi vedea prietenii şi noile lor vinuri. Am avut şi câte ceva de făcut, cum ar fi contactarea cramelor pe care urmează să le vizităm în vară, în noua croazieră din cadrul proiectului „Vele şi Pahare”, pe care îl realizeaza WTTA. Am localizat cramele din Kefalonia. Pe cele din Lefkada n-am avut cum, că n-au participat. Dar cred că trei experienţe, la Foivos, Sclavos şi Gentilini, vor fi arhisuficiente. Deşi vecini, fiecare are ceva aparte. Că e vorba de vinificare, de marketing, nu contează. Au, totuşi, şi multe lucruri în comun. Unul este acela că toţi trei fac vinuri bune şi foarte bune. Şi toţi promovează aproape agresiv soiurile locale. Robola, Tsaousi, Vostilidi, Mavrodaphne, Theiako sau Araklino. Şi, bineînţeles, Mavrodaphne, care provine din Peloponez, dar care, în Kefalonia, a devenit de-al casei, cu rezultate deosebite.

Recomandări pentru vacanţă…şi nu numai

Şi pentru că nu vreau să vă plictisesc, şi pentru că, dacă m-aş apuca să povestesc, nu cred că m-ar mai găzdui serverul, o să vă dau doar câteva hinturi.

– Rira Vineyards – nu prea au în portofoliu soiuri locale, dar vinurile sunt surprinzătoare. Mai ales Solist (Pinot Noir), Coryphee (Gewurztraminer) şi Aigialos Red, un cupaj de Syrah cu Merlot.

– Tatsis – nu figurau printre expozanţi, dar luni m-am întâlnit cu cei doi fraţi, Stergios şi Periklis, care mi-au arătat câteva surprize. Un Xinomavro 2009 pe care abia îl lansează pe piaţă !!!!!, Malagousia 2010 Orange, care, şi ea, abia vede lumina raftului, dar şi un Goumenissa 2001, din rezerva cramei, care începe să vorbescă după 24 de ore de la deschiderea sticlei. Fenomenal! Acum, eu i-am cunoscut pe oamenii aceştia, ştiam de ce sunt capabili, dar încep să realizez din ce în ce mai clar că vinurile biodinamice au ceva aparte.

– Apla Rose, Vidiano şi Limniona de la Oenops Wine. Da, o să spuneţi că Nikos Karatyas e prietenul meu vechi, dar noile vinuri sunt chiar remarcabile. Expresia Vidiano e mai tipică şi mult mai puternică decât a cretanului de la Douloufakis, care a virat spre Lumea Nouă. Cu Limniona trebuie să ai răbdare, pentru că vinul e încă tânăr, iar în prima exprimare are nişte fine tonuri oxidative, provocate de faptul că o parte din vin a fost maturat în amfore. Dar, după jumătate de oră, povestea devine delicioasă.

– Akis Papadopoulos era în State, dar Wine Art Estate n-a lipsit de la Atena. Ba chiar am avut surpriza să descopăr că Maria Papida, pe care am cunoscut-o în Santorini, la Gaia, acum lucrează pentru Techni Oinou. Nu ocoliţi Techni Alipias White şi Malagousia Plano, ambele 2017,  dar nici vinurile din  Assyrtiko, Idisma Drios şi Plano, chiar dacă provin din 2016.

– ca să rămânem la Assirtiko, neapărat încercaţi Vassaltis Santorini. Şi cel simplu, şi pe cel trecut prin lemn. Şi, pour les connaisseurs, cereţi o sticlă de Mavrotragano şi puneţi-o vreo trei ani la păstrare. E primul Mavrotragano a lui Yiannis şi are doar 600 de sticle.

– cu toate necazurile avute anul trecut, cramele din Santorini continuă să se prezinte la cel mai înalt nivel. Sigalas are un extract mai mare, dar asta ajută Santorini 2017, care e aproape gata de băut. Dar dacă ţi se pare că e încă prea tânăr, ai ocazia să te bucuri de 7 Villages 2016. Indiferent de parcela pe care ai ales-o. Argyros îşi continuă drumul ascendent, rose-ul – blend de Assyrtiko şi Madilaria,pe care Greka Terra deja îl aduce în România – va face cu siguranţă mulţi fani, iar în ceea ce priveste Vinsanto, nu prea mai ai cuvinte să îl lauzi. Chiar şi fără Haridamos (R.I.P.), Hatzidakis merge mai departe. Apostolos Thymiopoulos a făcut treabă bună, chiar dacă Santorini 2017 mai trebuie să stea în sticlă câteva luni. În schimb noul vin, Skitali 2016, e o poezie.

– Apostolos Thymiopoulos a făcut treabă bună şi în propriile ogrăzi. Şi nu mă refer la Gy kai Ouranos, deja un must have în ceea ce priveşte Xinomavro, ci la Naoussa Alta 2015, un Xinomavro în expresie clasică, deja surprinzător de catifelat şi de complex. Că să nu mai vorbesc de Terra Petra, adică vinul din Rapsani. Tot 2015.

– Pe Evangelos Gerovassiliou nu cred că mai e cazul să îl laud. Şi totuşi o fac, pentru că Fume-ul 2017 e un vin minunat. De cel puţin 92 de puncte, în opinia mea. Nu sunt foarte surprins, pentru că am văzut strugurii exact înainte de recoltă. Erau impecabili. Bine, asta nu înseamnă că celelalte vinuri din 2017– White, Malagousia şi Viognier, mai ales – nu sunt la un nivel asemănător.

– Papargyriou, un producător din Peloponez, surprinde cu Blanc, cupaj de Muscat şi Assyrtiko, cu Le Vigneron Grec, dar şi cu câteva roşii de excepţie, precum Le Roi des Montagnes Cuvee 2015, un asamblaj cu Cabernet Sauvignon majoritar, dens, complex şi perfect echilibrat.

– La Tour Melas, cu un patron entuziast şi un enolog, Elsa Picard, care s-a îndrăgostit de Grecia, n-a adus decât două vinuri, Cyrus One 2016 şi La Tour Melas 2016, ultimul, cu o exprimare de Pomerol de clasă, poate şi pentru că e creat din Cabernet Franc şi Merlot.

– iar dacă mergeţi în Creta, pe lângă deja cunoscuţii Douloufakis şi Lyrarakis, daţi o tură şi pe la Domaine Paterianakis, un producător tânăr, dedicat vinurilor organice. Care, pe lângă unele minusuri, are şi câteva vinuri cu personalitate.