N-o să vorbesc prea multe dspre concurs, o să insist pe şansa ratată de mulţi producători români de a avea un prim contact, chiar şi timid, cu imensa şi tot mai atractiva piaţă care este China. Pentru că, în fond, Concours Mondial de Bruxelles 2018, găzduit de oraşul Haidian, o suburbie a Beijingului, asta a reprezentat: o şansă.

Aproape 9200 de vinuri din 48 de ţări au luptat pentru o medalie la această a 25-a ediţie a unuia dintre cele mai relevante concursuri. 39 de ţări au cucerit medalii, a fost şi România pe acolo, însă fără să impresioneze. Din nou, nicio Mare Medalie, dar am avut 6 Aur şi 16 Argint. Felicitări laureaţilor, însă neclasarea, din punct de vedere al numărului de medalii, în prima treime a ţărilor participante nu este un motiv de laudă. Când eşti depăşit de Moldova, de Elveţia, de Cehia, Mexic, Slovacia, ca să nu mai spun de Bulgaria, nu prea ai despre ce să vorbeşti. Ştiu, o să-mi spună unii că, raportat la numărul de medalii, stăm mai bine ca SUA, Germania, Noua Zeelandă. Sigur, aşa e, doar că ar fi bine să ne uităm câte vinuri din cele trei ţări sunt deja pe piaţa chineză, ca să nu mai vorbesc de faptul că ţările menţionate pot intra acolo mult mai uşor decât România. Cel puţin cu vinul.

Anul acesta, CMB nu a fost doar un simplu concurs. CMB a devenit, într-un fel, partener al guvernului Chinei, care s-a săturat de vinurile falsificate care au inundat piaţa. CMB a venit la Beijing şi pentru că oraşul cu 23 de milioane de locuitori şi-a propus să devanseze centrele de tradiţie, Hong Kong şi Shanghai, pentru a prelua supremaţia vinului. În China şi tare mi-e că şi în lume. Pentru că vor şi pentru că pot. Sigur, nu se va realiza de pe o zi pe alta, consumatorul chinez este încă departe de noţiunile de cultură şi civilizaţie ale vinului, dar are cum şi de unde să crească. Odată cu Concours Mondial, mediatizat la greu, in şi outdoor, pe multiple canale media, mulţi dintre potenţialii consumatori chinezi, încă reţinuţi exact din frica de a nu fi păcăliţi, vor căpăta încredere şi se vor apropia de vin. Unul dintre prietenii pe care mi i-am făcut în China, Zhou Li, preşedintele al Beijing Wine & Spirits Exchange, îmi spunea că, la momentul actual, piaţa chineză nu a atins nici măcar 5% din potenţial în ceea ce priveşte consumul de vin. Pentru că încă Baijiu şi pentru că neîncredere, că să parafrazez un viral de acum doi-trei ani. Dar vinul e dorit în China, iar când sentimentul de neîncredere se va estompa, consumul va creşte la cote nebănuite. Unii vor spune că, oricum, în doi-trei ani, China va deveni ţara cu cea mai mare suprafaţă de viţă de vie şi că mult din consum va fi asigurat din producţie proprie. Fals, cel puţin pentru moment. Unu, pentru că încă strugurii de masă deţin o suprafaţă mult mai mare decât cei pentru vin (şi proporţiile nu se vor schimba radical în viitorul apropiat) şi doi, pentru că a face vin în China e mult mai scump ca la noi, iar preţurile vinului autohton vor fi mult mai mari decât al celui de import, cu toate taxele ce vor fi adăugate ultimului.

M-am simţit uşor neconfortabil anul trecut, când, în cadrul unui masterclass, am fost nevoit să prezint vinuri care, la noi pe raft, nu depăsesc 3 euro. A fost şi o excepţie, un vin de aproape 5 euro pe raft, dar era alb, din 2013. Acestea erau vinurile româneşti care se găseau pe piaţa Beijingului. Asta în vreme ce Andre Ribeirinho prezenta câteva vinuri de Porto excepţionale, iar Baudouin Havaux, preşedintele CMB, făcea asociere de ciocolată cu vinuri franceze de excepţie. Şi Sancerre, şi Bordeaux, şi Jura, şi Sauternes. Asta e ce poate vinul românesc? Asta e ceea ce îşi doreşte vinul românesc? Ştiu că sunt mulţi adepţi ai principiului „de ce să-l dau ieftin afară când pot să-l dau scump în ţară?” Dar cât va mai ţine? Cu toată reţinerea producătorilor de a se implica într-o reală politică de promovare a unei reale culturi a vinului în România (să spun şi de ce???), consumatorul creşte şi, încet-încet, începe să discearnă. Sunt, deja, producători care nu se simt prea bine. Au avut noroc anul trecut, că nu s-a prea făcut vin în lume şi au putut să mai scape de unele stocuri. Dar nu toţi. Şi nu te întâlneşti prea des cu asemenea ocazii. Atunci de ce să nu încerci să-ţi găseşti o variantă de supravieţuire într-o piaţă care te aşteaptă cu braţele deschise? Cu o singură condiţie: să nu încerci s-o păcăleşti!

Cum spuneam, anul acesta, la Mondial de Bruxelles, vinul românesc, per ansamblu, a pierdut un tren. Dar vinului românesc i se mai oferă o oportunitate. Că aşa-i cu barza chioară… Baudouin Havaux ne spunea că, în maxim 5 ani, CMB se va întoarce în China. Pentru că, v-am spus, e deja un partener de încredere. Poate, până atunci, vinul românesc va începe să gândească. Mă rog pentru asta!

P.S. – spuneam mai sus că România n-a impresionat la CMB. Trebuie să fac o precizare. Vinul românesc nu a prea impresionat, pentru că delegaţia română (Valeriu Cotea, Cătălin Păduraru, Valentin Ceafalău, Cosmin Popescu, Diana Pavelescu, Sergiu Nedelea, Otilia Chiriţă şi subsemnatul), alături de cea a prietenilor de peste Prut, a rivalizat cu marile echipe ale Franţei, Italiei, Spaniei şi Portugaliei. Ba chiar a învins la puncte, înfigând drapelul tricolor pe singura terasă interioară a hotelului. Acolo unde i-am avut oaspeţi, mult după miezul nopţii, pe Baudouin Havaux şi pe Thomas Brandl. Şi unde am aflat multe dintre cele pe care le-am prezentat mai sus…