Da, ştiu. A trecut ceva timp. Dar pe bune că n-am stat. Bine, am mai lenevit pe ici, pe colo, dar a fost vorba de o odihnă extrem de activă. Care se măsoară în  mii de kilometri, peste 10, parcurşi pe drumuri româneşti şi europene. Ce mai, l-am făcut de ruşine pe Aristide Buhoiu …

Evident, am fost şi în Grecia. Sunteţi surprinşi? Pe bune???… N-am mai coborât până în Peloponez, am fost aici, aproape, prin Munţii Pindului şi Naoussa. Ca să îmbin utilul cu plăcutul şi ca să-mi văd câţiva prieteni. Şi să-mi fac noi prieteni. N-ai cum altfel. Asta e Grecia. Vă şi vând un pont: Pindos Resort în Krania, un satuc situat la 30 de kilometri de Grevena. Babis Fufas este o gazdă desăvârşită, iar soţia lui, Sophia, una dintre cele mai talentate bucătărese pe care le-am întâlnit. Plus că locul, ascuns într-o pădure de pini, poate să-ţi ofere o linişte aproape de cea absolută. Mai mult, la nici 20 de kilometri de resort se află o cramă renumită, Katogi Averoff, unde puteţi desoperi vinuri cu nume care vă vor suna familiar:  Inima, Alba di Munte sau Rossiu di Munte…Şi plusez: Babis administrează şi un resort din Mytilini-Lesvos, aşa că dacă vreţi mare, soare şi ouzo de la mama lui, cu el trebuie să vorbiţi. Şi gata cu prezentarea, că mă transform fără să vreau în agenţie de turism şi vine fiscul să-mi ceară garanţia… Grevena este şi capitala culegătorilor de ciuperci din Grecia. Iar Stelios, prietenul meu din Salamina, cel care m-a invitat acolo, a reunit într-o seară toată conducerea Asociaţiei. Nu pot să vă spun când s-a terminat respectiva seară…

Stelios mi-a mai rezervat o surpriză. Pe care chiar am gustat-o. A zis că mergem la furnizorul lui de apă minerală carbogazoasă, Xino Nero, care se află în localitatea cu acelaşi nume. Da, aşa se cheamă sătucul de lângă Amyndeo, oraşul în care puteţi vizita altă cramă renumită, Alpha Estate. Dar Xino Nero nu e renumit doar pentru izvoare, ci şi pentru Restaurantul Kontosoros, unul dintre cele mai bune din nordul Greciei. Evident, acolo am ajuns. Pentru că erau şi trei şoferi printre noi, m-am limitat la o singură sticlă de Xinomavro Reserve Vieilles Vignes, un 2014. O bucurie. Sigur că un Xinomavro din Amyndeo nu este la fel de dens precum un Naoussa, însă cele aproape 20 de luni de baric i-au adus vinului atât corp, cât şi o surprinzătoare catifelare a taninurilor. Că să nu mai vorbesc de eleganţă şi complexitate aromatică. Felicitări, Angelos Iatridis!!!

Naoussa, degustare-maraton

N-am stat în Krania decât două zile. Atât a avut Stelios liber. Am plecat spre casă, dar mi-am programat şi câteva opriri. Prima, în Verghina, ca să vizitez mormântul lui Filip al II-lea, creatorul marelui Regat al Macedoniei. Şi tatăl lui Alexandru Macedon. E impresionant! Şi la fel de impresionant este faptul că a scăpat aproape intact mai bine de două milenii. Pentru că, dacă nu ştiţi, mormintele regale de la Aigai au fost descoperite abia în 1977. La nici o oră după ce admiram artefactele, multe dintre ele din aur masiv şi cu o lucrătură de o fineţe incredibilă, mă întâlneam cu buna mea prietenă Stavroula Liapi, care, anul acesta, a făcut campania în Naoussa, la Elinos Winery. Sau la Taralas, că, în zonă, nimeni nu ştie de Elinos, ci de Taralas, că aşa îl cheamă pe proprietar, Dimitris Taralas. Deţine 12 hectare de vie organică în Petrida, dintre care 8 sunt cu Xinomavro. Ar putea să producă circa 80.000 de litri anual, dar nu o face, pentru că…vinde o parte din struguri. Da, aţi citit bine, are 12 hectare, cu o producţie maximă de 6.000kg/ha şi mai vinde şi struguri… A preluat via, care acum are peste 40 de ani, în 2007 şi a făcut rapid trecerea spre agricultura organică. Mi-a destăinuit că nu stropeşte decât o dată pe an cu sulf şi cupru, în rest foloseşte tot felul de extracte de plante. Anul acesta va realiza, în premieră, şi un spumant, metoda Charmat. Un spumant roşu, brut. Abia aştept să îl văd, mi-a promis Stavroula că pune unul deoparte…

Nu facem degustare, că plec, împreună cu Stavroula, la Kir-Yianni. Dar am luat nişte vinuri cu noi. La Yiannakohori, ca la combinatul siderurgic, foc continuu. Slavă Domnului că nu mai erau 43 de grade, ca la precedenta vizită. Stelios Boutari era şi el acolo, dar n-am apucat să schimbăm prea multe vorbe, că au venit canadienii. Importatorii canadieni. Cu care a rămas până mult după miezul nopţii. Ştiu, pentru că am fost pe aceeaşi terasă. Şi ne-am trimis vinuri unii altora. Am văzut, în schimb, cum a fost finalizat proiectul noii crame, dar şi noile vase de fermentare, din lemn, care vor fi destinate, în principal, soiurilor Xinomavro şi Petit Verdot. Apoi trecem la degustare, una extrem de personalizată, pentru că Lambros Papadimitriou, directorul de vânzări, a aflat, nu ştiu de unde, că voi trece pe acolo. Şi, deşi nu era prezent, a lăsat ordine clare: „Să încerce noutăţile, adică cele două Assyrtiko, şi în rest, ce vrea…”. Aş fi vrut totul, dar mai aveam o vizită în plan, aşa că m-am mulţumit cu vinurile de top. Assyrtiko 2017 este surprinzător. Încă foarte tânăr şi cu o aciditate aproape agresivă – deh, climă rece şi plantaţie la 700 metri – are, în schimb, o mineralitate deosebită. Tarsanas 2016, tot Assyrtiko, dar ţinut în lemn, e mai plin, mai onctuos şi are nevoie de câteva minute ca să scape de notele stejarului. Au fost, e drept, baricuri noi. Însă oferă aceeaşi mineralitate plăcută, dar şi un complex aromatic mai înzestrat, prin care mai ghiceşti şi câteva fructe exotice. Trec apoi la Droumo, un Sauvignon Blanc de mare clasă – îl recomand călduros -, la Palpo, un Chardonnay cu personalitate şi zăbovesc puţin mai mult la rose-uri. Pentru că nu puteam rata Akakies spumant, vin pe care l-am descoperit eu, acum mulţi ani, într-un cochet winebar din Kavala. Descopăr că a revenit la prima dragoste, adică la un rest de zahăr ceva mai mare, care îl face extrem de agreabil pentru toate gusturile, apoi sunt surprins de L’Esprit du Lac 2017, un rose bleeding din Xinomavro, Amyndeo, dominat de note florale şi minerale, bine strânse într-un corp mlădios, cu o aciditate vie, plăcută, care creează senzaţia de suculenţă. Frumos vin.

La vinurile roşii am şi mai multă treabă. Rămân doar în zona Naoussa, dar mi-e greu să mă decid care îmi place mai mult, Ktima Kir-Yianni sau Dyo Elies. Ambele 2016, ambele cupaje de Xinomavro, Merlot şi Syrah, dar în procente diferite, ambele cu personalitate. Primul, parcă mai dur, mai bărbătesc, dar cu o eleganţă de pair, al doilea mai diafan, mai catifelat, mai feminin şi cu un final savuros, condimentat. Până să mă hotărăsc, trec la Ramnista 2015 şi scap de dilemă. Pentru că Ramnista 2015 este un vin mare. Este elegant, îmbină perfect nota rustică a tradiţiei cu fineţea noilor tendinţe de vinificare şi, cu toate că e încă foarte tânăr, poate fi băut fără riscul de a fi agresat de astringenţa caracteristică soiului. Dacă mai vreţi un pont, luaţi acum câteva sticle şi consumaţi-le treptat. Una acum, una, la anul, iar celelalte, după 2022. Că ţine! Sincer, mi-a plăcut mai mult decât Diaporos 2015, vinul de top al cramei, care, şi el, e foarte bun, dar e mai Bordeaux style, mai extractiv şi încă nu e gata.

Seara Dalamara

Gata, fugim. Că nu am ajuns încă la hotel. E deja 17 şi la 19 avem întâlnire cu unul dintre copii teribili ai regiunii. Kostis Dalamaras, de la Domaine Dalamara. E o experienţă deosebită. Kostis chiar e un copil, nu ştiu dacă a împlinit 30 de ani, însă e total stăpân pe ceea ce face. Sigur, trei ani de experienţă în Bourgogne l-au ajutat, dar cât de aproiate ar fi soiurile, Pinot Noir de Xinomavro, deosebirile sunt mult mai mari. Inclusiv la terroir. Iar Kostis lucrează bio. Chiar cu ceva componente bio-dinamice. Are 7 hectare în proprietate, plus încă două luate în arendă. De la o rudă. Xinomvaro este majoritar, dar mai are prin plantaţii şi Merlot, şi Assyrtiko, şi Roditis şi Malagousia . Dar şi Negoska, un soi care face istorie în Goumenissa, dar care, se pare, îşi are originea în zona Naoussa. Lucrează via în două moduri, fie în tufe, fie pe spalier şi, ca atare dezvoltă două tipuri de microfloră. Bine, dezvoltă mai multe, dacă ne gândim că are inclusiv 1,36 ha de Xinomavro Pie Franco, adică pe rădăcinile originale. Doar că, de obicei, strugurii proveniţi de aici sunt vinificaţi separat, experimental. Şi, de multe ori, ies nişte vinuri senzaţionale. Deşi vârsta medie a plantaţiilor trece de 30 de ani, Kostis nu riscă să lucreze numai cu drojdiile spontane. Însă n-o să găsiţi pe la el prin curte precursori de aroma sau cine stie ce enzime. Are un furnizor, bio, din Bourgogne, şi atât. Îşi realizează singur compostul, tatăl său stă mai mult prin vie, iar când e vorba de cules, toată familia pune osul la treabă. Pentru că are un beci destul de mic, Kostis are mereu probleme cu spaţiul. De aceea, niciun vin al său nu stă mai mult de un an în baric. Dar, cu toate acestea, sunt extrem de catifelate. Să poţi să guşti un Xinomavro din 2017 fără să-ţi sară smalţul de pe incisivi, mai rar. Dar eu am trecut prin această experienţă la Domaine Dalamara. Nu are multe baricuri, dar nu stiu dacă sunt două identice. Chiar dacă sunt de la acelaşi producător, au grade de ardere şi de porozitate diferite. Ce mai, Kostis face ce trebuie sa facă orice enolog…Se joacă. Controlat, cu expertiză, cu pasiune, dar se joacă. Sincer, mi-aş dori să fiu prin apropiere când se apuca să realizeze asamblajele finale. Cred că e o poezie.

În crama am încercat şi trei vinuri deja îmbuteliate. Frumoase toate.Thoos 2017, un blend de Malagousi, Assyrtiko şi un pic de Roditis, Dalamara Naoussa 2016 şi Domaine Dalamara Vieilles Vignes Naoussa 2016. Vă imaginaţi un Xinomavro rotund, moale, catifelat, dar cu un miez etrem de tipic, în care simţi astringenţa, doar că nu te agresează absolut deloc? Doar la Gi kai Ouranos al lui Apostolos Thymiopoulos am mai simţit asta. Şi, un pic, la Old Roots, de la Tatsis, doar că acolo ideea de vinificare era complet diferită. În fine, bat câmpii, cert este că seara, la masă, am mai încercat şi câteva vinuri mai vechi. N-o să uit experienţa. Aşa că, dacă treceţi prin Naoussa, sau chiar în drum spre Lefkada, Kefalonia, Parga, Preveza sau unde alegeţi pe coasta de vest, treceţi pe la Dalamara. Scump, dar face! Plus că, mai nou, există şi o componentă românească la Domaine Dalamara. Aimilios Andrei, grec cu tată român, se ocupă acum de imagine şi de vânzări. Şi are, şi el, o poveste frumoasă…