Vă anunţ din start că va fi mult de citit. Ca să n-avem vorbe, reclamaţii, petiţii. Şapte zile în Elveţia, trăite la o intensitate ce se apropie de nivelul maxim, nu pot fi relatate în 1000 de semne. Sigur, la cererea publicului, am rupt textul în mai multe părţi. Cu siguranţă, nu toată lume are o jumătate de oră la dispoziţie pentru a citi un jurnal de campanie, mai mult sau mai puţin sentimental. Dar cred că veţi găsi în această relatare şi lucruri interesante. Dacă nu, macăr vor fi multe poze. Să purcedem, dară…

Ziua 3 – En passant par La Lorraine…

Gata, începe… Dimineaţa ne găseşte pe toţi demni, chiar nerăbdători. Facem cam o oră de la hotel până la Centre Mondial du Cyclisme din Aigle, acolo unde se va defăşura concursul. La intrare, o expoziţie de nespresso ne face viaţa şi aşteptarea mai uşoare. Din nou, organizarea e impecabilă. Iar micile incidente cu tabletele de jurizare lipsesc cu desăvârşire. Comisia 8, din care fac parte, deschide cu o serie de – da, aţi ghicit – Chasselas. Trecem în Champagne, Blanc de Noir, dar nu e nimic care să ne impresioneze. Chiar nimic. După seria spaniolă din Murcia avem nevoie de o pauză lungă. Ultima serie a zilei, provenită din Africa de Sud, ne mai aduce zâmbetul pe buze. Gata…

Plecăm la masa de prânz, apoi la plimbarea cu vaporaşul pe lacul Leman, de unde admirăm viile Lavaux, intrate din 2007 în patrimoniul UNESCO. Despre această plantaţie terasată, care acoperă cam 890 de hectare se vorbeşte încă din secolul XI, când zona era controlată de călugării benedictini şi cistercieni. Mai aflu că, începând cu anul 2016, viile Lavaux nu au mai avut parte de tratamente cu pesticide. Ajungem şi la Chateau Chillon, cel mai vizitat obiectiv al regiunii, apoi ne întoarcem în Aigle, unde, în centrul oraşului, mai avem parte de o degustare. E seară liberă, ne-am putea plimba prin oraş, dar noi preferăm să mergem în Leysin, unde găsim un restaurant cochet, La Lorraine, pe care îl rechiziţionăm.

Ziua 4 – Valais, cu raclette şi vinuri surprinzătoare

Din nou jurizare. Însă pentru că e şi o rază de soare, înainte de a intra în velodrom, merg să văd Ron-ul. Sau Rhone, cum vreţi să-i spuneţi. E la 50 de metri în spatele centrului. Albie amenajată, curent regulamentar, curge cu viteza legală. Elveţia, ce mai… Astăzi deschidem cu Bordeaux Blanc, apoi coborâm taman în Alentejo, Portugalia. Şi dacă tot am fost să văd Ron-ul, am parte şi de o serie Vallee du Rhone, dar fără mari veleităţi. Dar am parte şi de un moment de bucurie. Valentin Ceafalău este pe podium. Primeşte distincţia pentru cel mai constant degustător, Benchmark Taster… Finalul aparţine gazdelor, adică Merlot-urilor din Valais. Unele chiar drăguţe. Mie mi-a plăcut cel mai mult Nez Noir 2017. Ce-i drept, era singurul care mai era ajutat de ceva Gamaret… Pentru că am terminat repejor, am timp să mă retrag în cortul de relaxare. Unde am parte de o degustare de bere artizanală, dar şi de brânzeturi. Evident, La Gruyere AOP, dar şi Reserve şi Alpage. Aşa că masa de prânz nu mă mai pasionează.

Aştept excursia în Valais, care se devodeşte a fi o experienţă deosebită. Autocarul căruia îi sunt arondat opreşte lângă Flanthey, într-o zonă de vis, acolo unde este situată Cave La Romaine. Înfiinţată în 1992, La Romaine are în proprietate aproape 13 hectare de vie, repartizate în mai multe zone din Valais, precum Le Castel d’Uvrier, Orgival, Le Champ du Mur sau Les Coteaux de Sierre. Pe cele 13 hectare sunt cultivate 24 de soiuri de struguri. Cave La Romaine administrează însă şi una dintre cele mai renumite parcele ale Elveţiei, Tsampehro, in suprafaţă de numai 3 hectare, parcelă care oferă câteva vinuri lăudate inclusiv de Jancis Robinson. Parcelă pe care sunt cultivate 10 soiuri, inclusiv rarul Completer, care, în Elveţia, ocupă doar 3 hectare, dar şi robustul Cornalin, care se mai găseşte doar în regiunea Valais. Toate aceste date le-am aflat de la Johanna Dayer, un spiriduş de 29 de ani, care ne-a ţinut în priză aproape două ore, culegând, la final, ropote de aplauze. Abia după aceea am aflat că Johanna, pe lângă faptul că este director de marketing şi vânzări, se pregăteşte şi pentru examenul de Master of Wine…

Am avut şansa să degustăm şi câteva vinuri: Petite Arvine 2018, Heida (aka Savagnin Blanc, un soi care reprezintă, se pare, o clonă uşor mutantă a Traminerului) 2017, Cornalin Reserve 2016, Syrah Reserve 2016, dar şi două ediţii, V şi VI, ale lăudatului Tsampehro Rouge. Foarte bune vinuri, mai vreau acolo!!!  Seara avem parte de un meniu tradiţional în Martigny, din care nu lipseşte Raclette. Pont: nu vă grăbiţi să intindeti farfuria când brânza abia s-a topit. Adevărata desfătare e oferită de crusta uşor arsă… Mai am o rundă de negocieri cu prietenul Oban şi gata, somnic. Că-s rupt…

Ziua 5 – La anul mergem la Brno

Ultima zi de concurs. Dă, Doamne, vinuri!!! Deschidem cu albe de Lisabona. Mă cam ia cu leşin, dar, surpriză, vinurile stau destul de bine. Nu foarte bine, dar nici să verşi paharul…Tot cu albe ne chinuim şi-n seria a doua, dar de data această urcăm tocmai în Rheinhessen. Cu de toate. Riesling, Burgunder (şi alb, şi gri), Chardonnay. E si-un Mosel printre ele şi, deloc surprinzător, ia nota cea mai mare. Apoi trecem pe roşii, taman în Liban. Mie îmi plac, colegilor, mai puţin. Păcat, vinurile erau bune, ar fi meritat mai multe medalii…Luăm pauză. E anunţat oraşul gazdă al următoarei ediţii a concursului. Uraaaa, mergem la Brno, în Cehia. În Moravia, mai precis. Cine merge, evident…Revenim la jurizare cu un final apoteotic. Fără să ştim provenienţa – ca şi la celelalte serii, dealtfel – ajungem în Ribera del Duero. E drept, un an nu atât de reuşit, 2014, dar, totuşi, Ribera del Duero. Aşa, pour la bonne bouche… Nu sar de 90, că vinurile n-au structura obişnuită. Dar tot umplem regiunea de aur. E bine…

Dineul oferit de viitoarea gazdă a competiţiei are loc chiar în Castelul Aigle. Cehii s-au pregătit foarte bine. Toti primim mape de prezentare, cu hărţi, ghiduri, prospecte, insigne. Şi multe, multe vinuri. Riesling, Riesling Italico, Pinot Gris, Merlot, Blaufraenkish. Sigur, cu denumirile ceheşti, adică Frankova, de exemplu, dar avem translatori. Nu stăm mult, că seara e cina de gală. La Alpine, adică la mine acasă. Iar am avut noroc. Se lasă cu program artistic, cu zâmbete, cu strângeri de mâini şi îmbrăţişări, cu multe pahare de vin şi, la final, cu dans dezlănţuit. Nu ştiu când s-a terminat programul de liber alese, că eu la 1 eram în cameră. A doua zi, dimineaţa, urma să plec în excursie… (va urma)