Nu am ascuns niciodată compatibilitatea mea cu George Chendi. Mai ales în ceea ce priveşte vinurile. Pentru că, de-a lungul anilor, număr pe degetele unei mâini vinurile selectate de George care nu mi-au plăcut. Sau, mai bine spus, cu care nu am rezonat total, pentru că, sincer, în selecţia SmartDrinks.ro nu am întâlnit vinuri care să nu-mi provoace măcar o mică satisfacţie…Date fiind premisele, orice invitaţie lansată de George intră direct pe „to do list”. Aşa că luni, 23 septembrie a.c.,ora 10 am, m-am prezentat ca o floricică la sediul Alma Tim Distribution. Rău n-avea cum să fie…

N-a fost! Ba chiar aş putea spune că am avut parte de o experienţă deosebită, în care ineditul s-a îmbinat perfect cu plăcerea. George Chendi mă chemase pentru a-mi prezenta vinurile din Colecţia Doamnele, o colecţie pe care o visează de multă vreme. O selecţie de vinuri de valoare, neobişnuite şi cu care nu ai ocazia să te întâlneşti la fiecare colţ de stradă. Vinuri rafinate, senzuale, care nu-ţi dezvăluie din prima toate secretele. Că doar e vorba de nişte doamne, nu?

Până să povestesc despre vinuri, hai să vorbim puţin despre imagine. Totul este gândit în cel mai mic detaliu. Etichetele, realizate de Tudor Banuş, rezonează perfect cu versurile lui Şerban Foarţă, create special pentru fiecare vin în parte.  Iar conceptul final a avut girul, dar şi contribuţia lui Iustinian Scărlătescu. Practic, fiecare sticlă goală reprezintă o mică operă de artă. Când sunt pline, însă, sticlele devin capodopere. Pentru că vinurile existente momentan în colecţie – alese personal de George – au personalitate şi valoare. Şi, ceea ce e cel mai important din punctul meu de vedere, nu seamănă cu altele. Au, cu alte cuvinte, CNP, le poţi recunoaşte chiar dacă n-ai cine ştie ce mari veleităţi de degustător.

Dana – Eu zic că Da – deschide seria. E un Sauvignon Blanc Sancerre 2018 provenit din vii organice crescute pe un sol alb, saturat cu silex şi cu calcare de origine organică. Simţi mineralitatea instantaneu, la fel cum realizezi că, totuşi, vinul iese din standardul zonei, fiind mai plin, mai rotund şi muuult mai definit în arome. Structură de atletică uşoară, un balans de mare clasă şi o exprimare gustativă în crescendo sunt cele trei caracteristici care definesc un vin căruia producătorul îi mai garantează măcar încă 10 ani de viaţă.

A doua repezentantă, Alina – Oportună cu Haz –, este una din marile surprize ale colecţiei. Este un Mondeuse Noir 100%, un soi rar, aproape de extincţie în urmă cu 20 de ani, când mai existau doar ceva mai mult de 200 de hectare plantate. Din fericire, în ultimii ani soiul a fost replantat masiv. Poate şi pentru că poate oferi vinuri extrem de elegante. Vezi cazul de faţă. Concret, imaginaţi-vă un Pinot Noir diafan combinat aromatic cu un Syrah şcoală. Doar aromatic, pentru că structura e graţioasă, alcoolul rămâne în zona decentă – 12,5%  -, iar suculenţa este maximă. La fel şi condimentul – piper alb -, care pudrează din plin cireşele şi vişinele proaspete pe care vinul le prezintă cu emfază.

Ana – Moft la Cub, vine din Bordeaux. Dar reprezintă o raritate, pentru că este un Cabernet Sauvignon 100%. Este, simultan, extrem de tipic, dar şi ieşit din tipare. Îţi oferă şi coacăze negre, dar şi dulceaţă de vişine, are şi note sangvinice, aproape brett, dar şi o componentă vegetală ce merge mai mult spre ierburi aromate decât spre clasicul ardei verde. Şi are o eleganţă surprinzătoare pentru un an, 2014, considerat a fi mediocru în regiune.

Ultimul vin din colecţie este tot un alb. Un „blond”, zice George, dat fiind extractul de vin roşu pe care îl regăseşti în acest Petit Manseng 2016 din AOC Pacherenc du Vic-Bilh. Corina – Leoiaca Tînără – este vinul complet. Are de toate; de la structură la potenţial de învechire. Dar are nevoie de puţin timp pentru a-şi etala bogăţia aromatică. Nu faceţi greşeala de a-l încerca înainte de vinurile roşii. Le domină! E marea doamnă a colecţiei. Şi trebuie tratată ca atare…

Vor mai apărea vinuri în această colecţie. Primul, în octombrie. Un Carmenere chilian, cu numele Iulia. Însă tot în cantitate limitată. Pentru George Chendi colecţia „Doamnele” reprezintă un proiect de viaţă. „Doar eu le aleg şi doar eu le vând. Există, într-adevăr, câteva locaţii unde îl poţi găsi, însă dacă vrei să îl cumperi de la SmartDrinks.ro, trebuie să stai de vorbă cu mine. Pentru că aceste vinuri nu sunt pentru oricine”. Total de acord, cu menţiunea că sunt de părere că oricine ar trebui să încerce aceste vinuri. Măcar o dată-n viaţă!